Urmareste-ma :)

Goodreads

2017 Reading Challenge

Mary has read 0 books toward her goal of 24 books.
hide

Follow Me on Bloglovin

Follow on Bloglovin

GFC

luni, 15 septembrie 2014

Aripi de zăpadă


Aud șoapte din depărtare. Nu reușesc să descifrez mesajul criptat pe care-l primesc. Oare îmi este menit doar mie sau unei alte persoane? Mă distanțez ușor de toate sunetele, dar îmi este foarte greu deoarece ele se aud tot mai tare și tot mai aproape. Vederea mi-a fost furată, dintr-o cauză necunoscută mie. Iar cu fiecare zgomot auzit, îmi dau seama că sunt imobilizată. Incapabilă, de a face cea mai mică și ușoară mișcare posibilă, indiferent că sunt conștientă de membrele mele sau nu.


Nemaiputând să mă mișc, încerc să mă concentrez pe alte simțuri, dar nu simt decât un miros înțepător care îmi pare atât de familiar dar totuși atât de necunoscut. Mă evapor încet și sigur, învelită într-o pătură rece și umedă care îmi taie respirația. Încerc să scap de sentimentul care începe să-mi cuprindă tot corpul și care mă face, să mă simt ca și cum aș fi închisă într-o celulă, fără geamuri și fără lumină. Mi se face rău, și nu pot face nimic care să mă scape de acest chin care mă împunge din toate părțile în interior… 

Țip neîncetat, dar nimeni nu pare să mă audă, sunt prizoniera propriilor mele gânduri și nu știu dacă voi mai evada vreodată.
Amețeala se instalează imediat, după lupta mea cu panica și simt cum încep să plutesc spre o altă lume. 


Visez, că sunt pe o pajiște verde, soarele îmi încălzește fața aducându-mi mângâieri ,menite să mă binedispusă. Cerul e încântător, plin de stele cu cele mai ciudate forme văzute vreodată. Ciripitul păsărilor, sună ca o melodie veselă dar melancolică, și nu-mi dau seama dacă ar trebui să zâmbesc sau să plâng. Totul e limpede în jurul meu, o lume ireală, scoasă din basmele pe care mi le citea mama înainte de culcare . Iar valul de aer cald, iarba verde și moale, mireasma florilor de toate culorile, mă fac atât de fericită încât nu mai pot respira. Și poate că este adevărat, pentru că mă trezesc instantaneu blocată ,din nou, în propriul meu trup. 

Visul a dispărut acum, tot e real, sunt într-adevăr paralizată. Iar mirosul înțepător ,de mai devreme, vine de la sângele putrezit pe pătura iernii geroase care mă acoperă. Oare șocul accidentului și frigul m-au afectat atât de tare încât am stat leșinată zile în șir? Nu vreau să concep așa ceva. Vreau să trăiesc, nu să-mi dau ultima suflare sub stratul de zăpadă, dar mi se pare imposibil, deoarece încep să mă simt tot mai obosită și amețită. Inima pompează tot mai greu sângele prin corpul meu, nu-mi mai simt deloc membrele. Orice plan de evadare ar fi în zadar pentru mine, acum. Se spune că speranța moare ultima, dar pentru mine a murit de mult timp, și de aceea vreau să o readuc la viață. Vreau să alerg prin pădure, să privesc cerul, să simt aerul curat, să ating scoarța copacilor. Vreau să trăiesc în continuare, chiar dacă nu am apreciat viața cum trebuia până în momentul de față. Dorințele devin realitate, dar sunt întotdeauna greu de îndeplinit dacă nu există o fărâmă de speranță.




Îmi aduc aminte de porumbelul pe care l-am găsit din întâmplare , pe trotuar, când mergeam spre casă, era rănit la ambele aripi, se zbătea în chinuri groaznice și nu mai putea să zboare. Dar asta nu m-a împiedicat să-l iau acasă cu mine, și să-i ofer un sprijin. După câteva luni, aripile, i s-au vindecat dar tot nu putea încă să zboare, până într-o dimineață. Când am găsit cușca goală și fereastra deschisă. El mă privea de afară, așteptând să-l zăresc printre crengile copacilor. Aripile acelea albe ca zăpada, se contopeau încet cu cerul. El nu a renunțat la dorințele lui, eu de ce aș face-o?
Inima și plămânii mei se opresc ,poate prea devreme și brusc, din ciclul lor neîntrerupt, lăsându-mă să aud pentru ultima oară, sunetul aripilor de zăpadă deasupra capului meu. 

Iar din acel moment, știam că voi fi salvată.

2 comentarii: