Urmareste-ma :)

Goodreads

2017 Reading Challenge

Mary has read 0 books toward her goal of 24 books.
hide

Follow Me on Bloglovin

Follow on Bloglovin

GFC

sâmbătă, 25 aprilie 2015

Liniște



Sunt o ruină și nu merit să fiu salvată,
Sufletul îmi poartă o povoară ce nu poate fi explicată,
Dar poate fi simțită.

E atât de grea, încât mă depășește,
Mă strică,
Iar în cele din urmă, mă schimbă.

Oglinda îmi reflectă în fiecare zi o nouă identitate.
De parcă ar ști, că ceva nu este în regulă.

Suferința mă îmbracă în haine zdrențuroase și mâhnite
În timp ce fericirea îmi oferă rochii fermercate
Parfumate cu voioșie și iubire.

Dar, la apusul soarelui,nu mă voi transforma într-o prințesă,
Ci într-o persoană rece, distantă, mănioasă...

Nu am un motiv anume,
Apare din depărtare,
Izbindu-mă cu o putere pătrunzătoare.

Bandajele sunt inutile,
Sunt lăsată în propriile mele chinuri,
Tăcând și plângând până la cele două infinituri.

Se spune că este bine să te descarci emoțional,
Dar ce semnificație are când începe să se întâmple tot mai des?

Mă prinde răul,
Simt că e aproape,
Și mi-e frică,
Dar nu de moarte.

Mi-e frică de umbre.

Gândule, te-am mințit de atâtea ori,
Dar oare, o sa răzbim în cele din urmă până la capăt?


Dar viața e necruțătoare, față de noi toți,
Voi plânge pentru degradarea mea...
Și pentru gândurile mele nemiloase.


Lăsați-mă în pace.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu